Scrise la supărare

Autor: Ion Busuioc

LUME REA…lume REAlă

O parte din astă lume
Nu are oameni în ea!
Dac-ar fi să-i dau un nume,
Foarte simplu: LUMEA REA!

Lumea asta cam bolnavă
De funcții și decorații…
E-ntr-o situație gravă
Molipsindu-i și pe alții!

Simt că m-a cuprins, se pare,
Chiar pe mine!…Nu mai pot!
Dar o să mă scutur tare,
Că nu m-a cuprins de tot!

Am să stau în lumea mea,
Ce-i o lume mai banală,
N-am să fiu cu Lumea REA,
Chiar de e…Lume REAlă!

Norul de deasupra mea

După un soare cam cu dinți și arzător,
Acum deasupra mea este un nor!
Format recent, cam gros și amenințător,
N-am mai văzut deasupra mea un așa tip de nor!!!

Am încercat să-i spun că-i prea întunecat,
S-a supărat pe mine și a tunat…și-a fulgerat!
De-un nor ca ăsta trebui’ să mă pun la adăpost;
De-o să mă cert cu el, chiar o să fiu un prost!

De vrea el, înainte ca să plece,
În ploi torențiale poate să mă-nece!
Ori, dacă vrea, poate să mă lovească,
Cu grindină…ori poate să trăsnească!

Și-atunci am să ignor acest nor de furtună,
Căci or să vină și nori blânzi de vreme bună!
Norii, ca orice nori, sunt trecători,
Deasupra lor nu poți să fii decât dac-o să…zbori!!!

Supărările vin și trec

Nu sunt un tip supărăcios,
Dar mai am momente-n care
Mă enervez…și-atac tăios!
Și-atac chiar și o directoare!

De-am greșit îi cer iertare,
Însă ieri am fost lovit
De o supărare mare,
Deși n-ar fi trebuit!

Nu vreau în ură să mă-nec,
Nici să devin al ei stăpân!
Supărările vin și trec,
Însă OAMENII rămân!

Recunosc că nu mă recunosc!

Recunosc că nu mă recunosc
Și nimeni altul, să știți, că nu mă recunoaște!
Am devenit treptat om rău și eu cunosc,
Dar fi-voi omul bun, când niciun rău nu mă va paște!

Recunosc că nu mă recunosc
Și dup-o săptămân-amară, eu mărturisesc,
Aș vrea o săptămână de rahat! Na, pleosc!!
Păi, rahatul este dulce… mai ales ăla turcesc!

ȘI-N SILĂ scrise

(pentru ex-„prietenul” meu virtual, SINSILA ANDRONICUS, care și-a făcut special cont pe Facebook pentru a mă ataca și a mă jigni, doar pentru că nu mă suportă! Nu știu cine este persoana, dar sub pseudonim mulți pseudo…viteji se-arată!)

„Șinșilă” rea, care roade,
Rozi din ale mele roade?
Eu te rog ca să mă lași,
Deci, nu sta pe loc…fă pași!
Nu vreau critici de la…LAȘI!

Pentru poeți tu zici că sunt jignire…
Ești vr-un poet și nu mi-ai dat de știre?
Te-a apucat grija de ce-o să fie,
De cum o să predau la geografie?
Dacă tăceai ai fi predat și tu…FILOSOFIE!

Nu sufăr de singurătate,
Insă tu da…de răutate!
Dacă aș scrie-acum o carte,
Sunt sigur că m-ai condamna la moarte!
Nu eu sunt cel nebun, tu ai…DEBILITATE!

Cu un limbaj suburban,
Tipic unui bădăran,
Tu știi doar să jignești în rime!
Ai dat dovadă de multă „istețime”…
Făceai așa și de n-aveai…PSEUDONIME?

Eu astfel viața mi-o trăiesc…
O viață ca a voastră nu-mi doresc
Și, pe viitor, o să-mi iau măsuri
Pentru voi, că vă dați duri și maturi:
O să mâzgălesc mereu, să vă înec în…LĂTURI!

Nu e normal!

Nu e normal că avem ochelari de cal!
Nu e normal că anormalul e normal!
Nu e normal că ne-necăm la mal!
Nu e normal că…nu este normal!

De ce oare?!

Îmi vine-n minte o-ntrebare:
De ce invidia unora e mare?
De ce nu avem loc cu toți sub soare?
Păi…de ce oare?… De ce oare?!

De ce-ntre noi e supărare?
De ce unul mai mic îl vede pe altul mare?
De ce nu apelăm la o schimbare?
Păi…de ce oare?… De ce oare?!

De ce-i trimitem altuia, în loc de floare,
Doar o privire amenințătoare?
De ce tot vrem doar…care pe care?
Păi…de ce oare?… De ce oare?!

De ce pentru mai bine am fi de orișice în stare?
De ce am vrea să îi luăm celui ce are?
De ce un pic de ură tot intră-n fiecare?
Păi…de ce oare?… De ce oare?!

De ce ne bucurăm când, poate, pe altul îl doare?
De ce suntem cu toții dați dracului, se pare?
De ce punem o astfel de-ntrebare?
Păi…de ce oare?… De ce oare?!

Cine drege Busuioc-ul ?

Cei care, pe nedrept, în mine tot au dat,
Și eu în versuri dure pe-aici i-am atacat,
Să facă bine-aș zice și vreau neapărat,
Să dreagă Busuioc-ul, că ei l-au cam stricat!

Reclame